Calatoria nu inseamna sa ajungi la o destinatie anume, ci modul in care ajungi la ea...
Trenuri sunt multe, dar doar unul sau doua pot fi cu adevarat importante, in rest, doar niste trenuri care iti creeaza aparenta si iti deschid apetitul pentru a exista.
Stai si cauti pe harta nodurile feroviare si rutele cele mai scurte, dar oare asta-i ceea ce-ti doresti cu adevarat?
Dupa ce ai ajuns acolo, iti dai seama ca nu-i exact locul pe care-l visai... Vroiai mai mult... Sau poate ca visul tau nu era prea detaliat, iar acum esti fericit...Pentru ca ai asteptat cuminte trenul in gara.
Dar se pare ca daca astepti ceva, riscul dezamagirii creste exponential, pentru ca iti canalizezi toate eforturile in procesul de asteptare... si obosesti. Dar aici intervine elementul imprevizibil, variabila aleatoare: timpul.
Si incepi sa-i platesti vama...
Trenuri sunt multe, dar doar unul sau doua pot fi cu adevarat importante, in rest, doar niste trenuri care iti creeaza aparenta si iti deschid apetitul pentru a exista.
Stai si cauti pe harta nodurile feroviare si rutele cele mai scurte, dar oare asta-i ceea ce-ti doresti cu adevarat?
Dupa ce ai ajuns acolo, iti dai seama ca nu-i exact locul pe care-l visai... Vroiai mai mult... Sau poate ca visul tau nu era prea detaliat, iar acum esti fericit...Pentru ca ai asteptat cuminte trenul in gara.
Dar se pare ca daca astepti ceva, riscul dezamagirii creste exponential, pentru ca iti canalizezi toate eforturile in procesul de asteptare... si obosesti. Dar aici intervine elementul imprevizibil, variabila aleatoare: timpul.
Si incepi sa-i platesti vama...
...poate ca toata lumea traieste intr-o gara de tranzit, fara sa-si dea seama..
Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren...
Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...