Inca un an

Si da! a mai trecut un an, precum vantul si gandul.

     Atat de fugitiv, incat mintea mea nu mai poate percepe temporalitatea: acum e maine si maine a fost, de fapt, alaltaieri.
    Totul este pus sub povara efemeritatii, suntem atat de grabiti sa traim, incat uitam sa mai facem asta, din cand in cand. Sau, din contra, mediul, societatea ne forteaza, ne impinge precum un tsunami gigantic in urma caruia te bucuri zicand: Pfiu! Bine ca s-a terminat sau Cat naiba mai dureaza?

    Si imbatranesc, simt ca mi se ia lumina, soarele se misca prea repede, eu nu mai am timp sa sintetizez. Simt ca ma ofilesc incet, iar pamantul in care mi-am infipt radacinile este otravit. Ma invenineaza, ma ofileste, ma omoara.

     Vreau sa plec.
     Nu mai vreau suprasaturatii si seve ce nu-mi convin. Vreau sa-mi caut eu pamntul si sa ma inradacinez, de fapt, nu... vreau sa devin o planta perena, iar pamantul sa mi-l ud eu, nu ei si nu voi. Eu.


      Pentru ca am renuntat la a mai fi eu sau la adorinta de a fi eu, pentru ca, s-a vrut asta, am fost fortata sau vrajita. In ameteala lugubra ce mi-a cuprins mintea mi-am uitat fiinta. Ma simt ca un cabotin al societatii, al vremii, repetand intr-una acelasi solilocviu, jucand rolul de victima perpetua...  Rad ca sa par fericita, cand de fapt, in mintea mea se intampla tot felul de atrocitati si pervesiuni. Ura! Multa ura, scarba si dispret si din cand in cand fericire, teama, andrenalina, dragoste, dezechilibru, vointa, pasiune, deznadejde, singuratate, sex, violenta, lasitate si iar ura.

     Urasc sa fiu mintita, dar si eu mint la randul meu, mint pentru ca m-am saturat de acuzari inutile si afirmatii calomniatoare.
     Urasc oamenii care intra in spatiul meu fara ca eu sa le dau permisiunea, care ma controleaza...

     Urasc oamenii care sunt inchisi, limitati, nefericiti, pentru ca prin invidia lor, calca pasunea plina de flori si o uda cu pesticide...

     Si automat devii nefericit pentru ca cei din jurul tau te omoara...

“Cand apare un adevarat geniu in lume il poti recunoaste dupa acest semn: toti ignorantii se unesc impotriva lui.”
Jonathan Swift

       Nu este cazul, nu ma consider un geniu, nici pe departe, dar subtilitatea consta in altceva. Genii am putea fi cu totii, daca nu ni s-ar taia aripile inca din frageda pruncie.


     Cam atat, astept o raza de soare printre norii ce au prevestit furtuna.


Si da, mi-am facut o lista pentru 2013...Sa nu mai las timpul sa treaca peste pasiunile mele, promit ca o sa imi resuscitez blogul. am multe de aratat si frumoase.