Nu am ce face...

Ora 1.12 am, locatia Ploiesti.

Nu am somn, dupa o saptamana plina de furtuni, inundatii spirituale mi-am cautat refugiul in grotele umanitatii. Am fugit de lume, intr-o escapada mica la tara, undeva prin vest, cu un pumn de prieteni...
Si sunt pe drum, ma gandesc la tine, la mine, la tine copilul din mine....

 Da, sunt un copil prost, care se bucura la o bomboana mucegaita...Si ce daca? E bomboana mea, glazurata cu praf de iubire, cu umplutura de ura, zambete si facuta din speranta. Tu mi-ai dat-o..de la altii.

Rad...
Plang...
Oftez...

Trec mai departe, si iar...

Ma uit in zare, privesc in gol, imi vorbiti, va aud, dar sunt departe...Multumesc, promit ca invat! Ma descurc, abia astept...Va iubesc.

Imi e frica, dar lupt! VREAU!

De ce?
Nici eu nu mai stiu, a murit...Credeam ca ai reinviat, dar m-am inselat....O resuscitare va rog....mai am 1 minut...Rigor Mortis...? O eternitate...

Sper...
Visez...
Urasc!

Te astept...
Pleaca... De ce?

Vin acum, vrei? Nu, mai bine lasa...

Astept, inca!

Ce? Nici eu nu mai stiu....