Nisipul imi mangaie pielea...
Vantul adie lin...
Marea se uita la mine cu ochi verzi invaluiti in nuante de maro si pe alocuri de albastru, patrunzator...ma pierd in ea...ma simt fericita.
Sau confund...?
Dar vantul imi aduce-aminte ca fericirea-i efemera, ca lumina unei lumanari, nu exista practic...bate mai tare, imi rascoleste sufletul, vreau sa ploua...
Ploua...ma linistesc...
Mi-a luat tot...
Iar pierd, si ma intreb cu ce am gresit...
Dar nu-i nimic, pentru ca marea a fost,este si va fi dragostea mea, macar ea nu va pleca, odata cu vantul...Va fi acolo, cand o caut, ma va primi mereu cu bratele deschise si cu atingeri racoritoare, ma va purta in neant...
E ironic, stiu...
Pentru ca mereu raman cu marea-n suflet si cu scoica mea...cu o scoica cu povesti uitate, scrise de un suflet ratacit si singur mereu, care din cand in cand crede ca a gasit marcajul ce duce spre varf sau refugiu...
Se inseala, nu stie sa se orienteze probabil...si-a pierdut candva busola, sau poate ca nu a avut-o niciodata...
Si pun scoica intr-un raft, prafuit cu deziluzii, vise, sperante...inca astept.
Si ma voi fi pierdut intr-o culoare...
Nu renunt...
*All rights reserved
Photographer: me
Tools: 1st pic Canon S3IS, 2nd and 3rd Canon EOS MK ii+closeup lenses
Postări
Fotografii superbe.Nu am ce spune.Chiar m`au impresionat...
RăspundețiȘtergereCat despre locul de care m`ai intrebat...sunt zidurile manastirii Dragomirna din Suceava,si cateva poze din interiorul curtii.Asi fi fotografiat si manastirea,dar nu era voie nici macar cu taxa.imi pare rau si mie.
( http://reverie-inocentaartei.blogspot.com/2010/07/monastery-garden.html )link`ul care sa`ti aminteasca de ce vorbesc.
Te pup
imi plac foarte mult pozele ...au ceva de poveste about them... way to go!
RăspundețiȘtergerepacat ca nu-i fictiune....mi-as fi dorit sa fi fost ireal...
RăspundețiȘtergere